sâmbătă, 20 aprilie 2024
7.9 C
Varșovia

Radu Hossu : Rezumatul de Noapte 21 Noiembrie 2023. Slava Ukraini!

Must read

Am revenit. Bine v-am regăsit!

  1. Pentru că a trecut aproape o lună de la ultimul meu „Rezumat de Noapte”, voi încerca să sintetizez în această postare ultimele evenimente de azi, mâine voi face o analiză a frontului din ultima lună și de ce nu totul pare atât de trist și întunecat precum mulți o spun și astăzi voi pune câteva date care să releve acest lucru. Vă rog nu trageți concluzii pentru că vor mai urma postări care să explice evenimentele, in cadrul unor analize puțin mai detaliate.

  2. Contraofensiva Forțelor Armate ale Ucrainei (AFU).

1.1 Axa Orihiv-Tokmak: Aceasta a fost axa în care AFU a depus cele mai multe eforturi începând cu luna iulie și până acum. Dacă vă aduceți aminte, aici au existat acel atac eșuat al Forțelor Armate ale Ucrainei (AFU) care a dus la pierderea a câtorva Bradley-uri și tancuri Leopard 2. După acel eșec, Armata ucraineană a schimbat tactica de atac și a reuși o străpungere a primei linii din defensiva multistratificată a „Liniei Surovikin”. În aceste zile, AFU atacă spre Verbove, la est și spre Kopani la vest, însă contraofensiva pe această axă a scăzut în intensitate.

Opinie Personală: Obiectivul minimal al acestei contraofensive, de a ajunge la Tokmak a eșuat din mai multe motive:
– terenurile minate sunt atât de dens minate încât depășesc cu zeci de ori inclusiv doctrina americană referitoare la terenurile minate pentru apărare. Practic acolo rușii au depus un efort colosal, logistic și material pentru a nu permite AFU străpunegerea într-un timp scurt;
– lipsa suportului aerian este un alt motiv cât se poate de serios pentru acest eșec. Ucraina nu are îndeajuns de multe avioane și are mult prea puțină muniție inteligentă și cu rază lungă care să distrugă apărarea antiaeriană ruse din spatele „Liniei Surovikin”;
– Lipsa echipamentului vestic în numere îndeajuns de mari încât Ucraina să-și permită pierderi considerabile de blindate și totuși să continue înaintarea, cum fac rușii la Avdiivka, despre care voi scrie mai jos;
– Războiul Electronic al rușilor combinat cu elicopterele Ka-52 Alligator au făcut ca muniția inteligentă a artileriei (Excalibur) și tancurile principale de luptă (Leopard 2, Challenger 2), dar și IFV-uri ca Bradley să înainteze încet.

Este această axă una pierdută? Din perspectiva mea nu. Este o axă pe care AFU se va baza și în atacurile din iarnă și de anul viitor, pentru că aici rușii suferă pierderi considerabile din cauza doctrinei lor „defensivă activă”, prin care încearcă să recucerească orice teren pierdut. „Defensiva activă” este motivul pentru care rușii pierd zilnic pe toată linia frontului, în ultima lună aproape 1000 de oameni pe zi, ceea ce este un record pentru toată perioada acestui război.

1.2 Axa Bakhmut: Se duc lupte extrem de grele dinspre Andrivka înspre Odradivka. La fel, se duc bătălii înspre Bakhmut dinspre Klischiivka, însă avansurile AFU nu sunt semnificative.
Opinie Personală: Obiectivul de încercuire a Bakhmutului a eșuat până în acest moment și nici nu cred că are vreo șansă de reușită în acest an. Însă, contraofensiva din acest an, mai ales în sud, a generat oportunitatea ca anul viitor să putem vedea o străpungere a liniilor rusești la sud de Bakhmut, asta dacă coordonarea AFU este îmbunătățită și echipamentul vestic ajunge la timp.

1.3 Axa Herson: Aici AFU deține cel mai mult inițiativa. Au reușit să stabilizeze mai multe capete de pod peste zona insulară la est de râul Nipru. Mai exact în localitatea Krynky este cel mai consolidat cap de pod. Un alt cap de pod consolidat este la Pischanivka și înaintează spre localitatea Poima. [SPECULEZ] că un alt cap de pod care se va deschide, special pentru a amenința Crimeea este cel despre care am scris de mai bine de 3 luni: Hola Prystan. Tot aici, acum câteva zile, rușii au anunțat că își retrag pozițiile câțiva km înspre sud-est. Astăzi au anunțat cetățenii localității Oleshky să evacueze localitatea, acesta fiind un indicator că rușii sunt pregătiți de încă un „gest de bunăvoință” și să predea localitatea spre a fi eliberată de ucraineni.

Opinie Personală: Dacă acum o lună deschiderea unui nou front, Herson, era doar la nivelul de „vis frumos”, acum suntem cât se poate de clar puși în fața faptului împlinit. În acest moment comandanții ruși sunt puși într-o situație cât se poate de ingrată, pe care o voi repeta: După ce au distrus barajul de la Nova Kahovka, rușii nu s-au așteptat ca AFU să debarce blindate grele și mai multe companii din brigada 36,37 și 38 Marina Ucraineană pe malul estic al Niprului. Astfel, această debarcare, la care am fost martor ocular chiar când se întâmpla, este cel mai mare câștig din ultimele luni pentru AFU și este unul de nivel ooperațional, nu doar tactic.

  1. Contra-contraofensiva rusă:

2.1 Kupyansk: După ce acum mai bine de 2 luni rușii anunțau cu enfază faptul că vor încercui Kupyansk-ul folosind peste 1000 de blindate, până astăzi, nu au reușit niciun fel de înaintare notabilă. Repet: nicio înaintare notabilă. Însă pierderile lor au fost grele și ele sunt contabilizate la pierderile zilnice ale rușilor pe care le face publice AFU.
Opinie Personală: în această iarnă și Kupyansk și Avdiivka vor fi cele două mari puncte pe care rușii le au în obiectiv pentru a le cuceri. Dacă în cazul Avdiivka, rușii au o șansă, în cazul Kupyansk, fără o mobilizare mult superioară celei de până acum, aceast obiectiv rămâne unul foarte îndepărtat de realitate.

2.2 Bătălia pentru Avdiivka: De la ultimul meu rezumat, de acum aproape o lună, rușii au reușit să cucerească Terrikon-ul (practic groapa de gunoi de la fabrica de cocs) și să controleze calea ferată de la nord de Avdiivka. La sud, aceștia au reușit avansuri mici, însă AFU reușește și în sud, dar și în nord să contra-atace și astfel să strice planurile rușilor de încercuire a orașului. La sud, spre Donestk, rușii au înaintat spre zona industrială, iar la câteva sude de metri mai la vest, ucrainenii au reușit un contra-atac care i-a surprins pe ruși, înaintând spre autostrada M30.

Opinie Personală: Bătălia pentru Avdiivka, la fel ca cea pentru Bakhmut va rămâne în istoria războaielor moderne. Dacă prima a fost o lecție despre cum să decimezi armata rusă într-un orășel (Bakhmut avea 70.000 de locuitori înainte de război) lipsit de importanță strategică, la Avdiivka (32.000 de locuitori înainte de război) rușii au suferit cele mai mari pierderi de după al doilea război mondial într-un singur sector de front. Peste 100 de tancuri și 250 de blindate au pierdut rușii aici, după declarațiile AFU.

Chiar dacă nu vrem să luăm în considerare declarațiile AFU, avem îndeajuns de multe imagini video din dronă care arată multiple coloane de blindate rusești, în zile diferite, care sunt pur și simplu șterse de pe suprafața pământului. Peste 5000 de morți au suferit rușii aici și probabil peste 10.000 de răniți. Luați în considerare că în tot războiul de 10 ani împotriva Afganistanului, rușii au pierdut aproximativ 15.000 de oameni.

  1. Ajutorul internațional și situația geopolitică:

3.1 Ajutorul SUA. Chiar astăzi s-a anunțat un nou ajutor în valoare de 100 milioane de dolari, constând în muniție pentru HIMARS, muniție de 155mm, printre altele. SUA mai are încă posibilitatea de a trimite armament și ajutor pentru Ucraina în valoare de 4.8 miliarde de dolari, din pachetul deja acceptat de Congres anul acesta.

3.2 Ajutorul Germaniei. Germania va trimite crește ajutorul pentru Ucraina în 2024 de la cât au anunțat inițiat, 2 miliarde de euro la 4 miliarde de euro.

3.3 Situația Israel-Gaza și cum afectează Ucraina. În primul rând, opinia publică și-a găsit din păcate un nou „show” (folosesc acest termen, peiorativ la adresa celor care caută doar senzaționalul și în niciun caz la adresa acestui război extrem de sângeros), iar asta sculptează și interesele policienilor din țările aliate ale Ucrainei.
În SUA spre exemplu, s-a încercat trecerea unui legi prin Congres care conținea doar ajutorul pentru Israel, dar nu și pentru Ucraina, însă Președintele Biden a anunțat că își va folosi dreptul de veto împotriva acestei propuneri.

Opinia publică generală este interesată mai mult de senazațional și mai puțin de lucruri reci, calculate, pragmatice, demonstrând practic ceea ce laureatul Premiului Nobel, Daniel Kahnemann spunea: „suntem o picătură de rațiune, într-un ocean de emoție”

Am spus-o de mult, o repet și acum fără nicio urmă de îndoială în mintea mea: rusia a pierdut. Asta nu înseamnă însă că Ucraina a învins, după cum putem înțelege și din acest rezumat. Pentru ca Ucraina să învingă, este important ca fiecare lider internațional din vest să înțeleagă de unde vine pericolul pentru toată destabilizarea mondială: de la Kremlin.
Până când opinia publică internațională nu înțelege că nu există posibilitatea de compromis cu un criminal de război, care conduce un stat declarat sponsor al terorismului și nu înțelege fiecare om din cultura occidentală că viața-i va fi schimbată în rău de acest conflict, dacă el nu va fi oprit la timp, Putin nu se va opri.
Ce înseamnă oprit la timp? Înseamnă cât mai repede și fără concesii din partea Ucrainei.
De ce fără concesii din partea Ucrainei? Pentru că doar așa se respectă legile internaționale și doar așa putem avea parte în continuare de o lume bazată pe legi, reguli și norme, unde agresorul nu este stimulat și chiar încurajat să-și continue agresiunea prin oferirea de concesii teritoriale.
Războiul din Fâșia Gaza este alimentat de rusia și aliatul său Iran. Războiul din Yemen la fel. Cel din Siria a fost și este în continuare un război alimentat de rusia. Astfel tot orientul mijlociu și apropiat este într-o tulburare continuă din cauza rusiei. În Europa se încearcă divizarea națiunilor și a Uniunii Europene tot de către și/sau cu ajutorul rusiei. China este practic invitată să atace Taiwanul dacă războiul din Ucraina nu se încheie cu victoria Ucrainei, nu doar cu pierderea rusiei.
Sper ca aceste lucuri să fie înțelese acolo sus, la cel care ne conduc și să acțiuneze în baza acestor evidențe. Până atunci, noi, cei mici, dar care contăm la rândul nostru, vom face tot ceea ce este posibil să susținem Ucraina în lupta ei pentru libertate, suveranitate și independență!

harta folosită: @UAControlMap pe care am pus eu săgețile galbene însemnând axele de atac ale AFU, săgețile roșii însemnând axele de atac ale rușilor și orașele încercuite cu roșu însemnând orașele importante de pe hartă.

Slava Ukraini!

- Advertisement -spot_img

More articles

Lasă un răspuns

- Advertisement -spot_img

Latest article

Descoperă mai multe la Polonia | Varșovia

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura