AcasăLifestyleBusinessImaginea disperării: Mii de oameni se calcă în picioare pentru o bucată...

Imaginea disperării: Mii de oameni se calcă în picioare pentru o bucată de pâine la granița dintre Polonia și Belarus

-

Migranții ajunși la granița dintre Belarus și Polonia au încercat de sute de ori să treacă frontiera însă au fost respinși de fiecare dată de soldații polonezi trimiși pentru a proteja granița UE. Mii de persoane se află acum într-o situație disperată, fără hrană și adăpost în condițiile în care temperaturile au scăzut rapid, relatează CNN.

Grănicerii polonezi afirmă că au înregistrat 468 de tentative de trecere a frontierei de către migranți doar miercuri, și aproape 600 în ziua anterioară, o parte din acestea fiind „eforturi pe scară largă” a unor grupuri de peste 100 de persoane care au încercat să taie gardul ridicat la granița estică a Uniunii Europene.

Un purtător de cuvânt al grănicerilor polonezi a declarat săptămâna aceasta pentru CNN că unii migranți au fost împinși înspre bariere de forțele de securitate bieloruse.

Un număr mare de persoane se află acum în partea bielorusă a trecerii de frontieră de la Kuznica pe care autoritățile au închis-o marți.

Jurnaliștii și voluntarii organizațiilor umanitare nu pot călători în zonă din cauza unei zone de excluziune care a intrat în vigoare după ce Polonia a declarat starea de urgență. Doar rezidenților locali li se permite să intre în zonă după ce își prezintă documentele de identitate.

/www.hotnews.ro/

Lasă un răspuns

- Advertisment -

Must Read

Alegeri prezidentiale in Polonia. Exit poll: presedintele in exercitiu, Andrzej Duda,...

Presedintele polonez Andrzej Duda a obtinut majoritatea voturilor in primul tur al alegerilor prezidentiale de duminica, potrivit unui exit poll, creand conditiile pentru un...